Nu-mi place poezia
Nu-mi place carnea de porc
Nu sunt mulţumită de jobul meu
De viaţa mea
De iubitul meu
Nu am speranţă de viaţă
Nu am planuri de viitor
Nu vreau casă
Nu vreau maşină
Nu vreau copii
Nu mă entuziasmez
Nu-mi doresc prieteni pe viaţă
Nu-mi doresc vacanţe exotice
Nu-mi doresc să ɾămân în memoria voastɾă
Nu-mi place poezia
Nu fac nimic din ce nu am chef
Nu-mi pasă dacă şi când te ɾănesc
Nu sprijin programele sociale
Nu merg la vot
Nu mi-e frică de moarte
Nu dau doi bani pe viaţa aurolacilor
Nu dau doi bani pe viaţa mea
Și în general nu-mi place
Și nu-mi doresc nimic
Doar un spaţiu în care să mă aud
Cum inspir şi expir. atât